Sport
CFR Cluj negociază transferul lui Malcom Edjouma de la FC Botoșani
Malcom Edjouma de la FC Botoșani ar putea să ajungă în această iarnă la CFR Cluj.
CFR Cluj negociază transferul lui Malcom Edjouma de la FC Botoșani
CFR Cluj încearcă transferul lui Malcom Edjouma, un jucător francez care a avut evoluții bune în tricoul celor de la FC Botoșani în acest sezon. GSP a anunțat că Malcom este dorit de CFR Cluj, FCSB și o formație din campionatul polonez.
Malcom Edjouma a fost adus din ligile inferioare din Franța și șefii echipei moldovene au speranțe că vor obține o sumă de bani importantă pe el. De altfel, Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoșani, a anunțat că trebuie să vândă cel puțin un jucător pentru a trece peste dificultățile financiare.
„În sezonul acesta nu am vândut jucători așa cum eram obișnuiți și cum planificaserăm. E obligatoriu să vindem în iarna aceasta, am avea nevoie de vreo 700.000 de euro ca să completăm bugetul. Noi am crescut cheltuielile, inclusiv cu centrul de tineret, fiindcă ne bazam că o să mai avem încasări din transferuri, ceea ce nu s-a întâmplat”, a spus patronul echipei.
Edjouma are 19 meciuri și patru goluri marcate în stagiunea 2021/2022.
CITEȘTE ȘI: