Ştiri din Transilvania

Licitații pentru supervizarea lucrărilor la loturile „blocate în contestații” de pe Autostrada Transilvania. Contracte de peste 90 mil. lei

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat recent două licitații pentru supervizarea lucrărilor pe loturile Suplacu de Barcău - Chiribiș și Chiribiș - Biharia, „blocate” în contestații.

Licitații pentru supervizarea lucrărilor la loturile „blocate în contestații” de pe Autostrada Transilvania. FOTO: Asociația Pro Infrastructură - Facebook Licitații pentru supervizarea lucrărilor la loturile „blocate în contestații” de pe Autostrada Transilvania. FOTO: Asociația Pro Infrastructură - Facebook

 

 


CNAIR a lansat două licitații pentru servicii ce supervizare a lucrărilor la mai multe „loturi-problemă” ale Autostrăzii Transilvania. 

 


Este vorba, pe de o parte, de Servicii de Supervizare „Proiectare și execuție pentru finalizarea Autostrăzii Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea, Secțiunea 3C: Suplacu de Barcău – Borș, Subsecțiunea 3C1: Suplacu de Barcău - Chiribiș (km 4+200 - km 30+550)”, contract estimat la 38,9 - 45,9 milioane de lei. Criteriul de atribuire a contractului este cel mai bun raport calitate – preț,  prețul ofertei reprezentând 35% din punctaj. Durata contractului este de 158 de luni (13 ani și două luni). Contractul este finanțat cu fonduri din Programul Operational Transport (POT) 2021-2027. Ofertele pot fi depuse până la 21 noiembrie.

A doua licitație se referă la contractarea de Servicii de Supervizare „Proiectare și Execuție pentru realizarea Autostrazii Brașov - Târgu Mureș - Cluj - Oradea Secțiunea 3C: Suplacu de Barcau-Bors, Subsectiunea 3C2: Chiribis – Biharia (km 30+550 – km 59+100)”. Contractul este estimat la 39,3 - 46,4 milioane de lei, iar ofertele pot fi depuse până la 16 noiembrie 2023. Ca și în cazul anterior, durata contractului este de 158 de luni (13 ani și două luni), iar finanțarea este asigurată prin Programul Operational Transport (POT) 2021-2027. Criteriul de atribuire a contractului este cel mai bun raport calitate – preț,  prețul ofertei reprezentând 35% din punctaj. 


Atât lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș (26 km), cât și Chiribiș – Biharia (29 km) sunt blocate în contestații la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) și Curtea de Apel București (CAB). Lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș a fost câștigat de Erbașu, dar a fost contestat de Nurol și Precon la CNSC. Constructorul român Erbașu a câștigat pe 4 septembrie a patra licitație a CNAIR pentru finalizarea lucrărilor abandonate de Bechtel pe lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș, însă Precon și Nurol au depus pe 15 septembrie contestații la CNSC. Lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș are 26 de kilometri și include viaductul de 1,7 kilometri de la Suplacu de Barcău (peste un lac de acumulare) aproape finalizat de Bechtel. După contractul Bechtel (fără licitație), Compania de Drumuri a avut trei licitații anulate: în 2016 Corsan, în 2019 Construcții Sibiu și în 30 martie 2023, la licitația câștigată în 2021 de Erbașu.

Pe de altă parte, lotul Chiribiș – Biharia (29 km) a fost câștigat de Precon, dar contestat de Strabag la CAB. Curtea de Apel București a stabilit pentru 18 octombrie termen la contestația Strabag pentru lotul Chiribiș – Biharia câștigat de Precon (România). CNAIR a desemnat în iunie constructorul Asocierea de constructori din România Precon – Citadina, însă Strabag a depus contestație la CNSC și a pierdut pe fond. Ulterior, a depus contestație și la Curtea de Apel București. Licitația de 877 milioane lei pentru lotul Chiribiș – Biharia cu o lungime de 28 km a fost lansată în august 2022, după ce în mai CNAIR reziliase contractul cu Selina. După rezilierea contractului, Selina a primit certificat negativ și a atacat decizia în instanță. În realitate, Precon ar fi controlată chiar de Beniamin Rus, patronul Selina, potrivit presei din Bihor.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Când se va putea circula pe autostradă de la Cluj până la Iași? Cluj-Târgu Mureș, exclusiv pe A3, de anul acesta

Ultimele Stiri
abonare newsletter