Ştiri din Transilvania
De la șpagă pentru PUZ la castel în Franța. Detaliile cazului care l-a adus pe primarul Sinaiei sub control judiciar.
Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, a fost plasat de procurorii anticorupție sub control judiciar pe cauțiune în valoare de 600.000 de lei în dosarul în care este acuzat de corupție.
Vlad Oprea, primarul din Sinaia, plasat sub control judiciar pe cauțiune de 600.000 de lei | Foto: Vlad Oprea - Facebook
Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, a fost plasat de procurorii anticorupție sub control judiciar pe cauțiune în valoare de 600.000 de lei în dosarul în care este acuzat de corupție.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis, luni, Agerpres, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 23 ianuarie, față de Vlad Gheorghe Oprea, primar al orașului Sinaia, județul Prahova, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată, efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, trafic de influență în formă continuată și fals în declarațiile de avere, în formă continuată.
CITEȘTE ȘI:
Primarul stațiunii Sinaia, Vlad Oprea, adus la DNA. A fost denunțat de șeful Nordis.
De asemenea, edilul este urmărit penal și pentru abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, folosirea influenței ori autorității de către o persoanei care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, spălarea banilor și executarea fără autorizație legală ori cu nerespectarea prevederilor autorizațiilor emise a lucrărilor de construire sau de desființare a unor imobile situate în orașul Sinaia.
Cazul Nordis: Cum ar fi primit primarul din Sinaia 238.000 de euro pentru un PUZ
„Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații între care: să nu părăsească teritoriul României fără acordul procurorilor DNA, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar, să nu se deplaseze la sediul Primăriei Sinaia și să nu exercite funcția de primar al orașului Sinaia”, menționează anchetatorii.
Totodată, procurorii spun că Vlad Oprea va depune în termen de cinci zile o cauțiune în valoare de 600.000 lei, care va fi consemnată pe numele acestuia, la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție, sau prin constituirea unor garanții reale, mobiliare ori imobiliare, în limita aceleiași sume de bani, în favoarea DNA.
DNA preciza, joi, că, în iulie 2021, „Vlad Gheorghe Oprea, în calitate de primar al orașului Sinaia ar fi pretins de la reprezentantul unei societăți comerciale și ar fi primit indirect, în două tranșe, la datele de 22 decembrie 2021 și 1 februarie 2022, suma totală de 238.000 euro, prin interpunerea în tranzacție a altor firme din grup și a societății comerciale administrate de mama suspectului, pentru a facilita obținerea de către reprezentantul societății comerciale a aprobării PUZ-ului necesar pentru construire hotel/aparthotel în orașul Sinaia, emiterea certificatului de urbanism și a autorizației de construire, precum și a celorlalte avize necesare realizării investiției”, arată sursa citată.
Ar fi primit mită de la Nordis
Surse judiciare au menționat anterior că edilul ar fi pretins de la Vladimir Ciorbă și ar fi primit, indirect, de la reprezentanții firmei SC Nordis Best Construct mită în valoare de aproape 240.000 euro pentru a facilita obținerea documentației necesare construirii în oraș a unui hotel/aparthotel.
O parte din suma de 238.000 euro, încasată de societatea mamei suspectului, ar fi fost folosită pentru achiziționarea de către acesta a unei stații de betoane din Turcia, în valoare de 133.800 euro, spun anchetatorii.
CITEȘTE ȘI:
ANI. Un primar dintr-o comună din Cluj, probleme de integritate. Un alt edil nu a declarat 70.000 de euro din jocuri de noroc!
De asemenea, conform procurorilor, din cercetări s-a stabilit că primarul orașului Sinaia ar fi implicat și în administrarea de facto a acestei societăți comerciale la care este asociat mama sa, iar administrator este sora suspectului, luând decizii legate de patrimoniul acesteia și dispunând efectuarea de plăți din conturile firmei, precum și efectuarea de achiziții și de vânzări.
Vlad Oprea, obligat să plătească cauțiune uriașă
Totodată, Oprea ar fi permis, în perioada iulie 2019 - ianuarie 2024, în calitate de primar al orașului Sinaia, desfășurarea activității neautorizate de prestare a serviciilor de alimentație publică pentru un restaurant din Sinaia, cu încălcarea dispozițiilor O.G. 99/2000, în scopul obținerii de către societatea mamei suspectului de foloase necuvenite, constând în prețul chiriei și al utilităților în baza contractului de chirie încheiat între această societate și o altă societate, arată comunicatul citat.
Cauțiune de 600.000 lei și interdicție de a mai conduce primăria: Decizia DNA în cazul primarului din Sinaia
În perioada 2022-2023, Vlad Oprea ar fi ascuns și ar fi disimulat adevărata proveniență, circulație sau proprietate a bunurilor ori a drepturilor asupra sumelor de bani încasate de un apropiat al său prin firmele pe care le administra, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni de corupție, sume de bani ce ar fi fost utilizate pentru achiziționarea, restaurarea, reabilitarea și amenajarea castelului Lapouble din Orthez, Franța, în hotel și pensiune și a hambarului în restaurant.
Primarul ar fi făcut fals în declarațiile de avere
Pe de altă parte, procurorii DNA arată că primarul din Sinaia ar fi făcut fals în declarațiile de avere, menționând în cuprinsul acestora aspecte necorespunzătoare adevărului, cum ar fi:
a) aspecte privind achiziționarea de la o persoană fizică în anul 2022 a unui imobil - teren situat în Sinaia;
b) aspecte privind „dividendele repartizate” de la societatea la care este asociat cu 37,50%, în anii fiscali 2019, 2021, 2022, 2023;
c) aspecte privind cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenționate față de valoarea de piață, de la persoane fizice și juridice pentru achiziționarea unui teren din Sinaia, precum și pentru construirea casei de locuit pe acest teren, în perioada 2021-2024, dar și pentru edificarea construcției casă de vacanță din Sinaia, județul Prahova;
d) aspecte privind dobândirea sumei de 100.000 lei primită de la mama acestuia, în contul bancar personal, în anul 2022.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: