Ştiri din Transilvania

O braziliancă promovează un sat din Transilvania – VIDEO

Un instructor de schi în timpul iernii și ghid turistic pe timp de vară s-a gândit să-și promoveze satul natal din Transilvania tocmai în Brazilia.

Ideea i-a venit după ce a cunoscut-o pe actrița braziliană Jaqueline Novak, anul trecut, în Poiana Brașov. Aceasta i-a povestit că s-a îndrăgostit de locurile frumoase din Transilvania. Așa s-a născut ideea de a face un film de prezentare pentru satul harghitean Voșlăbeni.

Jaqueline, îmbrăcată într-o ie românească, prezintă în limba portugheză cele mai reprezentative locuri din sat, de la biserica ctitorită în 1864, până la frumusețile satului și bucatele tradiționale – bulzul, tocana de miel sau cașul proaspăt.


„Voșlăbeni este primul sat din România care va fi promovat oficial în Brazilia. Este un film pilot, care face parte dintr-un proiect mai mare, pe care dorim să-l realizăm, ori în toamnă, ori anul viitor, despre Transilvania, tradițiile românești, portul popular, istorie, legende, tot ce ține de România, de Transilvania. Filmul este făcut pentru Internet și vor fi difuzate și secvențe la diferite televiziuni, dar este destinat cu precădere pentru Internet, ca să vedem care e reacția celor din Brazilia pentru proiectul mare, de promovare a Transilvaniei”, a declarat Corneliu Țepeluș, potrivit relatează observatorulph.ro.

Filmul a fost lansat pe 5 august, chiar în ziua începerii Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro. Corneliu Țepeluș spune că turiștii străini rămân impresionați de frumusețile din țara noastră.


Ultimele Stiri
abonare newsletter