Actualitate

ACUZAȚIILE care li se aduc celor nouă foști miniștri: abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani

Potrivit unui raport făcut public de Direcția Națională Anticorupție (DNA) cei nouă foști miniștri sunt acuzați de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani în cazul Programului „Sistem Educaţional Informatizat” şi respectiv pentru proiectul ce a vizat licenţierea Microsoft.



Actualitate

Dovada incredibilelor presiuni făcute de conducerea CJ Cluj asupra aeroportului pentru încheierea contractului cu IPTANA

Într-o şedinţă din data de 19 august 2013 la sediul Consiliului Judeţean Cluj în biroul directorului Direcţiei de Investiţii Mariana Raţiu are loc o întâlnire la care participă Horea Uioreanu, Ioan Oleleu, Vakar Istvan, Mariana Raţiu, Simona Gaci, Cornel Marţincu (IPTANA), David Ciceo şi Iuliu Pop. În urma discuţiilor care au fost înregistrate David Ciceo a fost supus unor presiuni incredibile pentru a încheia contractul de proiectare pentru noua pistă cu SC IPTANA SA.


Actualitate

Cum răspunde CJ Cluj memoriului trimis de conducerea Aeroportului Cluj: Susţinerile sunt hilare

Funcționarii din cadrul CJ Cluj au fost acuzați într-un document oficial al Aeroportului Internațional Cluj că ar fi făcut jocul unor firme private. Conducerea CJ Cluj promitea ieri că va trimite memoriul la DNA, dar numai însoțit de documente care să „demonteze punct cu punct” acuzațiile aduse angajaților instituției. Astăzi, cei mai importanţi angajaţi ai instituţiei, Simona Gaci, Mariana Raţiu, Claudiu Salanţă, Simona Tatomir şi şeful Serviciului Juridic Ştefan Iliescu i-au răspuns la Ciceo.

Actualitate

Procesul lui Marian Oprişan de la Judecătoria Cluj-Napoca a fost din nou AMÂNAT

sursa foto: evz.ro
Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea Marian Oprişan s-a prezentat joi la Judecătoria Cluj-Napoca în procesul în care este judecat pentru abuz în serviciu, fals şi uz de fals. La al 30-lea termen de judecată, judecătorul a amânat cauza solicitând efectuarea unei expertize contabile. Procesul lui Oprişan a avut joi un nou termen, după ce termenul anterior a fost pe 22 mai.

Actualitate

INCOMPETENȚĂ sau INTERES pentru propriul buzunar?

Funcționari din Consiliul Județean Cluj sunt acuzați într-un document oficial al Aeroportului Internațional Cluj că ar fi făcut jocul unor firme private. Printre companiile „ajutate” s-ar număra Wizz Air și IPTANA. Conducerea interimară a CJ promite să trimită memoriul la DNA, dar numai însoțit de documente care să „demonteze punct cu punct” acuzațiile aduse angajaților instituției.


abonare newsletter
banners