Actualitate

Alexandru Noapteş, fost director CFR Călători, achitat de Curtea de Apel Cluj într-un dosar de fraudă de 700.000 de euro

Trei foşti directori de la CFR Călători trimişi în judecată în 2010, alături de alte persoane, într-un dosar în care procurorii DNA îi acuzau de o fraudă de 700.000 de euro au fost achitaţi, joi, de Curtea de Apel Cluj, decizia fiind definitivă.

Procurorii au făcut recurs la Curtea de Apel după ce magistraţii Judecătoriei Cluj-Napoca au hotărât că Alexandru Noapteş este nevinovat. Contestaţia lor a fost respinsă.

Eugen Iordăchescu, avocatul celor trei foşti directori din cadrul CFR Călători - fostul director general al SNTF Alexandru Noapteş, fostul director adjunct al SNTF CFR Călători Nacu Vanghele şi fostul director tracţiune la SNTF CFR Călători Nicolae Iosub - a spus că aceştia au fost achitaţi prin decizia de joi a Curţii de Apel Cluj, care a menţinut practic sentinţa din 2013 a Judectoriei Cluj-Napoca.


"Acest proces s-a judecat pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, instanţă care a decis în 2013 achitarea clienţilor mei, Alexandru Noapteş, Nacu Vanghele şi Nicolae Iosub. Pe jurata judecării procesului, aceştia nu mai deţineau funcţii de directori în cadrul CFR, la fel cum nu deţin nici acum. Aşa că, astăzi, (joi - n.r.), Curtea de Apel Cluj doar a menţinut acea sentinţă, care a fost deja dată", a declarat pentru Mediafax avocatul Eugen Iordăchescu.

Anchetatorii susţin în probatoriu că, alături de alţi reprezentanţi din conducerea companiei, Alexandru Noapteş a cumpărat din Germania - prin intermediul firmelor Activ Invest şi Remarul - şase locomotive la mâna a doua. Cumpărate cu 120.000 de euro bucata, locomotivele au fost ulterior vândute către CFR Călători cu 1,9 milioane de euro fiecare, deci la un preţ de 16 ori mai mare decât cel de achiziţie.


Noapteş a declarat în faţa instanţei de apel că cele şase automotoare au constituit doar o parte dintr-o strategie de achiziţii pentru reducerea consumului de carburanţi, iar activele în discuţie erau mai ieftine decât celelalte peste 40 de garnituri.

Magistraţii Judecătoriei Cluj-Napoca cei care au judecat la instanţa de fond au motivat achitarea inculpaţilor la prima instanţă, pronunţată anul trecut, precizând că aceştia se puteau face vinovaţi doar de conflict de interese, faptă nepedepsită de Codul penal la vremea producerii faptelor, pentru revânzarea succesivă la preţuri crescute a garniturilor feroviare.


Fostul director general al CFR Călători, Alexandru Noapteş, a fost acuzat de Direcţia Naţională Anticorupţie de corupţie şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. Alături de Noapteş mai sunt acuzaţi doi foşti directori din cadrul CFR Călători, dar şi câţiva afaceriştii printre care se află Vasile Mureşan, Mitică Călin şi Emil Sabo.

Procurorii anticorupţie susţin că Alexandru Noapteş a cumpărat pentru CFR şase locomotive la mâna a doua din Germania, prin intermediul firmelor Activ Invest şi Remarul 16 Februarie SA. Cele două societăţi au cumpărat locomotivele cu 120.000 de euro bucata, apoi au fost revândute către CFR Călători cu 1,9 milioane euro fiecare. Practic Noapteş a plătit din banii statului un preţ de 16 ori mai mare.


“Prejudiciul reţinut în dauna SNTF CFR Călători este de 2.823.882 lei, rezultând din diferenţa dintre preţul plătit pentru cele şase automotoare de către SNTF CFR Călători şi preţul plătit pe aceleaşi vehicule de SC ACTIV INVEST SRL din care se scad cheltuielile efectuate în fapt de SC REMARUL 16 FEBRUARIE SA”, se precizează într-un comunicat al DNA. În acest caz, magistraţii de la Judecătoria Cluj-Napoca l-au achitat pe Alexandru Noapteş, dar procurorii au făcut recurs la Curtea de Apel Cluj.

Ancheta ANI

Alexandru Noapteş a fost considerat cel mai bogat funcţionar public din România, în perioada în care a deţinut funcţia de director general al CFR. Dar a fost luat la verificat de Agenţia Naţională de Integritate, care a constatat că Alexandru Noapteş nu poate justifica o sumă de aproximativ 2,8 milioane de euro, bani obţinuţi în perioada 2005-2009.


În urma evaluărilor demarate la data de 16.11.2010, inspectorii de integritate au constatat că veniturile totale obţinute în perioada 2005-2007 de către Alexandru Noapteş, împreună cu soţia sa, Manuela, au fost de 816.789,77 lei (aprox. 232.385,84 euro), iar averea deţinută de familia Noapteş este, conform datelor înscrise în evidenţele fiscale, de 10.642.768,26 lei (aprox 3.027.986,87 euro). În consecinţă, familia fostului director CFR Călători nu poate justifica 9.825.978,49 lei, aproximativ 2.795.601,03 euro.

Ultimele Stiri
abonare newsletter