Elevii care au fost repartizaţi computerizat în învăţământul liceal de stat vor putea depune, începând astăzi, dosarele de înscriere la şcolile la care au fost admişi.
Rezultatele etapei I de la admiterea la liceu 2020 se afișează astăzi, după ce are loc repartizarea computerizată a candidaților, potrivit calendarului oficial.
Universitatea Babeş-Bolyai va începe joi, 9 iulie 2020, admiterea online pentru absolvenţii de liceu care vor să se înscrie la facultate, dar și pentru absolvenții de facultate care vor să urmeze programele de master.
Joi a început perioada în care elevii completează opțiunile în fișele de înscriere pentru admiterea la liceu, conform calendarului stabilit în acest sens de Ministerul Educației.
Universitatea Babeș-Bolyai a fost nevoită să se adapteze din cauza pandemiei de coronavirus, însă și în acest an vor avea loc înscrieri, iar numărul locurilor pentru nivelul licență se apropie de 5.000. Vor fi însă condiții speciale și noutăți pentru toate nivelurile de studiu.
Examenul de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca va avea loc în varianta clasică, prin probă scrisă, în 25-26 iulie 2020.