Un motociclist aflat pe Transalpina a avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor, după ce a plecat pe traseu în haine de vară. Întâmplarea a fost relatată de șeful salvamontiștilor gorjeni.
Mii de persoane moarte din Austria primesc în continuare un important ajutor financiar care este destinat să contracareze creşterea costului vieţii, ca urmare a tranziţiei ecologice şi războiului din Ucraina, a recunoscut miercuri Guvernul de la Viena.
Modulul naţional de stins incendii execută operaţiuni în estul localităţii Belin-Beliet, Franţa, în cadrul sectorului 2 de intervenţie, sub coordonarea ofiţerului de legătură al ţării gazdă, informează, marţi, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
Guvernul ar plănui să renunțe la ajutorul de 50 de bani pe litru de carburant, la finalul perioadei anunțate inițial, respectiv 30 septembrie. Decizia va fi luată în coaliţia de guvernare.
Producătorii agricoli care deţin plantaţii pomicole şi viticole ar putea beneficia în acest an de un ajutor excepţional de 875 lei/ha, echivalentul sumei de 176,80 euro/ha, banii fiind asiguraţi din fonduri europene şi naţionale.
În loc să se bucure de aniversarea de 15 ani care are loc duminică, 24 iulie, Alyssa, o adolescentă din Cluj-Napoca suferă de o formă gravă de scolioză care o împiedică să respire normal. Tânăra are capacitatea respiratorie a unui copil de 5-6 ani.