Clujul a fost mereu un model de dezvoltare, atât pentru regiunea de Est a Europei, cât și pentru întreaga Europă, a declarat la Cluj președintele PNL, Nicolae Ciucă, prezent la lansarea candidaților liberali la alegerile locale.
Secretarul General în Guvernul României, Mircea Abrudean, a avut cuvinte de laudă la adresa Clujului. În anul 2022, a zecea parte din tot ce a atras România a ajuns la Cluj.
Județul Cluj s-a dezvoltat în ultimii ani din punct de vedere al infrastructurii. 1.200 de drumuri județene au fost modernizate, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, sâmbătă, la lansarea candidaților PNL la alegerile locale.
„Cluj-Napoca este orașul cu cea mai mare creștere economică din UE, este între primele 10 orașe din UE în materie de calitate a vieții și a promovării politicilor verzi, nepoluante”, a transmis primarul Emil Boc. sâmbătă, la lansarea candidaților PNL la alegerile locale din 9 iunie.
Deputatul invizibil Sabin Sărmaș, cum singur se recomandă, se află în poziții publice de peste 10 ani, fiind, pe rând, consilier local, deputat sau președintele unei instituții naționale privind digitalizarea.
Sabin Sărmaș, candidat independent pentru Primăria Cluj-Napoca, a criticat în termeni duri modul în care administrația clujeană a „jonglat” cu proiectul centurii ocolitoare a Clujului.
Sabin Sărmaș, candidat independent pentru Primăria Cluj-Napoca, a prezentat planul „Centura de Salvare”, cu 10 soluții pentru decongestionarea traficului din municipiu.