Senatorul clujean Alin Tișe își arată și el indignarea față de eroarea făcută de Fisc zilele trecute, prin care părinții din două județe din țară, Alba și Argeș, au primit acasă somații prin care li se cereau să plătească contribuţii la asigurările de sănătate pentru alocațiile copiilor și pune această greșală în seama Guvernului Ponta, care „este disperat să adune bani la buget pentru a satisface pomenile promise în campania electorală”.
Senatorul PNL de Cluj Alin Tișe susține că Guvernul Ponta are obligația să organizeze alegeri pentru şefia CJ Cluj, iar acest lucru ar urma să se întâmple până în martie au aprilie.
Senatorul PNL de Cluj Alin Tişe consideră că Guvernul PSD nu vrea realizarea Spitalului Regional de Urgenţă de la Cluj. Pentru ratarea acestui obiectiv, Tişe le cere colegilor săi social democraţi din Parlamentul României să demisioneze, oferindu-se, la rândul său, să demisioneze.
Sute de persoane au participat, duminică, în cimitirul central la înmormântarea lui Eugen Vereş, administratorul Salprest Rampa, firma care se ocupă de administrarea rampei de gunoi de la Pata Rât şi directorul firmei de salubritate Brantner Vereş.
Șeful firmei de salubritate Brantner-Vereș, Eugen Vereș, a murit după o grea și îndelungată suferință. Firma pe care o conducea a dominat Clujul în ultimii 24 de ani.
Mii de clujeni au participat în noaptea de Revelion la evenimentele organizate de Primărie în Piaţa Unirii, ocazie cu care a început şi anul Capitalei Europene a Tineretului a Clujului. Primarul Emil Boc a urcat pe scena amenajată în Piața Unirii şi a numărat secundele până la începutul noului an, dar şi pentru a anunţa oficial concertele care vor avea loc anul acesta la Cluj-Napoca.
Guvernul Ponta alocă 50 milioane euro pentru un stadion nou în Craiova, valoarea totală a investiţiei fiind de 55 milioane euro. Cluj Arena a primit de la Guvern 14 milioane euro.
Senatorul clujean Alin Tişe solicit Corpului de Control Politic al lui Victor Ponta să controleze de urgenţă modul în care prim-ministrul Ponta a emis ordonanţa de urgenţă privind posibilitatea renunţării la titlul de doctor.