Reintroducerea exmatriculării, detenție școlară, nota la purtare să fie luată în calcul la admiterea la liceu sau la BAC sau amenzi pentru părinți, sunt doar o parte din propunerilor profesorilor în cadrul dezbaterilor pe proiectul Legii Învățământului Preuniversitar.
Șoferii care nu își plătesc amenzile de circulație în termen de 60 de zile de la primirea acestora, ar putea rămâne fără permisul de conducere, potrivit unui proiect depus la Camera Deputaților.
În județul Cluj, în decurs de un an, pompierii au intervenit la peste 900 de incendii de vegetație uscată. Arderea miriștilor este acum interzisă și se pedepsește usturător.
Mașinile care circulă pe drumurile din Cluj sunt „bombe cu ceas”. Registrul Auto Român a depistat probleme la o treime dintre mașinile oprite în trafic în cursul anului trecut.
Ministerul Sănătății va obliga medicii și spitalele să comunice cu familiile pacienților grav bolnavi. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, se vor aplica amenzi usturătoare.
Protecţia Consumatorilor a aplicat amenzi în valoare de 7,3 milioane de lei unor magazine Lidl din toată ţara şi a decis oprirea temporară până la remedierea problemelor.