Un avion de mici dimensiuni, cu două persoane la bord s-a prăbuşit, sâmbătă, pe un câmp din județul Giurgiu. Pompierii au găsit două persoane carbonizate.
Deputatul PNL Alba Corneliu Olar a murit la vârsta de 62 de ani, după o luptă cu o boală incurabilă. În ultima perioadă a fost internat într-un spital din București, dar de curând a fost transferat la Alba, pentru a fi mai aproape de familie.
Cinci persoane au pierit, iar alte trei au ajuns în stare gravă la spital după ce un avion cargo de tip Antonov An-12 a aterizat forțat, vineri dimineață, în apropierea aeroportului din Lvov, Ucraina.
Familia Aurei Ion, tânăra de 23 de ani decedată în accidentul aviatic produs în 2014 în Munţii Apuseni, a formulat o plângere penală la PICCJ împotriva lui Raed Arafat, secretar de stat în MAI şi şef al DSU, Mircea Duşa, fost ministru MApN şi Dorel Grădinaru, fost inspector general al IGAV.
Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aura Ion au fost comemoraţi în Apuseni, de circa 100 de oameni, între care rude, prieteni şi localnici, la cinci ani de la tragedia aviatică în care cei doi şi-au pierdut viaţa. Fosta soţie a pilotului, Romaniţa Iovan, şi fiul său, Albert, au fost prezenţi la slujbă.
În dosarul accidentului aviatic din Apuseni a fost finalizată expertiza metalurgică pentru determinarea cauzelor şi a momentului în care s-a rupt antena instalată pe aeronavă. Până în 18 aprilie urmează să se stabilească cauzele producerii catastrofei aviatice, anunţă Parchetul instanţei supreme.