PNL a reacționat, duminică, prin intermediul purtătorului de cuvânt, Ionuț Stroe, la afirmaţia cu privire la „autonomie” a fostului ministru al Mediului (UDMR) Tanczos Barna. „Cu cât vor fi mai aproape de această temă, cu atât vor fi mai departe de viitoarea guvernare”, transmite PNL.
Premierul Ungariei și-a început, sâmbătă, discursul susţinut la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad într-o cheie ironică. Viktor Orban susține că nu a mai primit instrucțiuni de la București despre ce nu poate spune, însă a fost avertizat de Bruxelles.
Președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP), europarlamentarul Eugen Tomac, și-a exprimat public indignarea și îngrijorarea față de lipsa de reacție a autorităților române în urma discursului lui Viktor Orban de la Băile Tușnad.
Deputatul PSD de Cluj, prof. univ. dr. Patriciu Achimaș Cadariu, a catalogat drept „odios” discursul premierului Ungariei, Viktor Orban, de la Băile Tușnad despre „rasa mixtă”.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis miercuri că Viktor Orban nu poate fi sancționat în România pentru declarațiile rasiste de la Tușnad deoarece premierul Ungariei are imunitate jurisdicțională, au declarat surse oficiale.
László Kövér, preşedintele Parlamentului ungar, a afirmat că maghiarii şi secuii luptă sub semnul bunului-simţ şi al conştiinţei curate „pentru ca Europa să rămână a europenilor”.