Executivul urmează să aprobe un proiect de lege prin care se asigură aproximativ 210 milioane de euro pentru reabilitarea şi modernizarea unor spitale. Banii vor fi împrumutați de la BEI.
Studenții români pot avea acces la credite acordate de Banca Europeană de Investiții pentru a facilita studiul în universităţile de la noi din țară. Două universități clujene sunt incluse în acest program.
UBB Cluj a obţinut un credit de 35 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiţii (BEI), pentru dezvoltarea campusului universitar. Această investiţie va viza transformarea unităţilor academice şi a celor dedicate studenţilor și în eficienţa energetică pentru reducerea facturilor la energie.
Proiectul de lege prin care se aprobă contractul de finanţare a Spitalului Regional de Urgenţă Cluj, dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, a fost adoptat marți în Camera Deputaților.
Un nou pas pentru construirea Spitalului Regional Cluj! Guvernul a aprobat contractul de finanțare în valoare de 305.000.000 de euro, încheiat cu Banca Europeană de Investiții.
România va împrumuta 305 milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru construcția Spitalului Regional de Urgență Cluj, adică 67% din suma totală. Spitalul va fi gata în 2026.