O rudă chimică a aspirinei, salsalate, are potențial în tratarea bolilor neurodegenerative cum ar fi boala Alzheimer, potrivit unui studiu realizat de oameni de știință de la Gladstone Institutes din cadrul University of California din San Francisco, publicat în revista „Nature Medicine”.
Fostul ministru Monica Iacob Ridzi, condamnată la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu, a cerut Penitenciarului Gherla stabilirea unui regim semideschis de executare a pedepsei, invocând faptul că suferă de numeroase afecţiuni medicale, printre care trombofilie şi leuconeutropenie.
Preşedintele Vladimir Putin ar fi grav bolnav, susţine jurnalistul american Richard Johnson, care citează surse din Belarus şi Polonia, dar şi surse personale.