Prezent la întrunirea Asociației Municipiilor din România (AMR), desfășurată săptămâna trecută la București, Emil Boc a revenit mai mâhnit ca niciodată pe Guvernul Dăncilă. Primarul municipiului Cluj-Napoca dă de pământ cu administrația centrală și susține că autoritățile locale sunt nedreptățite în urma deciziilor financiare dictate de la București.
Un bărbat din Cluj-Napoca, în vârstă de 29 de ani, este cercetat de poliţişti pentru complicitate la evaziune fiscală. Acesta nu a achitat T.V.A.-ul în urma unor tranzacţii.
Guvernul a decis alocarea din Fondul de rezervă a sumei de 7,18 mil. lei Ministerului Dezvoltării, pentru administraţia locală, a sumei de 6 mil. lei pentru două mănăstiri şi un centru eparhial, precum şi a aproape un milion de lei pentru înfiinţarea Institutului Cultural al României la Beijing.
Potrivit calculelor Monitorul de Cluj, bazate pe raportările făcute de Finanţele clujene, încasările locale vor fi la sfârşitul lui 2013 cu aproximativ 15% mai mari decât în 2012, asta în condiţiile în care la nivel naţional se înregistrează o scădere a sumelor.