Noi spații verzi, cu alei pietonale pentru pietoni și bicicliști, precum și pavilioane multifuncționale amenajate într-unul dintre cele mai generoase parcuri din municipiu. Inițiate în ianuarie 2022, lucrările de modernizare a Parcului Feroviarilor se apropie de finalizare.
Cartierul Iris va avea o nouă creșă și grădiniță. Potrivit primarului Emil Boc, miercuri a fost semnat contractul de începere a lucrărilor.
La aproape doi ani de la semnarea contractului de modernizare, Școala „Nicolae Iorga” din cartierul Iris este finalizată. Elevii vor începe anul școlar într-o clădire modernizată.
Unul dintre cele mai așteptate spații verzi din cartierul Iris, Parcul Feroviarilor, urmează să fie deschis în acest an. Până atunci, consilierii locali vor aproba noi costuri pentru încheierea lucrărilor.
Parcul Armătura, deschis recent pentru public, a fost recepționat de Primărie. „Parcul din cartierul Iris a fost modernizat împreună cu clujenii”, a declarat primarul Emil Boc.
La aproape doi ani de la semnarea contractului de modernizare, Școala „Nicolae Iorga” din cartierul Iris este aproape gata.
Odată cu aprobarea proiectului de modernizare a pieței din cartierul Iris, revine în discuție schimbarea numelui Pieței Karl Liebknecht, printre ultimele rămase cu denumire din regimul comunist.
Cartierul Iris este una din zonele din Cluj-Napoca ce sunt încet uitate și care ajung într-o formă dezastruoasă. Chiar dacă au apărut multe blocuri în acest cartier, spațiile verzi sunt puține, iar calitatea vieții e una scăzută.