Laura Codruţa Kovesi a atacat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului decizia prin care a fost revocată din funcția de procuror-șef al DNA. Într-un anunț al CEDO se arată că fostul procuror-șef a câștigat!
După ce Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj a câștigat procesul de calomnie intentat deputatului independent Adrian Dohotaru, parlamentarul clujean este hotărât să meargă până în pânzele albe pentru a-și susține cauza.
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, care ispăşeste o pedeapsă de peste 6 ani pentru corupţie, trebuie să primească 5.000 de euro daune morale din partea Statului Român şi a unor instituţii ale MAI pentru încălcarea unor dispoziţii ale CEDO. Decizia nu e definitivă.
Familia Aurei Ion, tânăra care şi-a pierdut viaţa în urma accidentului din Apuseni, spune că va urma toate căile legale pentru a contesta decizia de clasare parţială a dosarului de la PÎCCJ, acuzând totodată procurorii că probele au fost instrumentate în mod eronat, fapt pentru care a mers la CEDO.
România a fost condamnată marți la CEDO pentru încălcarea dreptului de a nu fi supus torturii și a dreptului la un proces echitabil în cazul unui minor pe care autoritățile statului s-au dovedit incapabile să-l apere de agresiunile tatălui său, informează APADOR-CH.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat recent România să-i plătească unui cămătar din Dej condamnat pentru şantaj 11.200 de euro, despăgubiri şi cheltuieli de judecată, pentru că nu i-a facilitat întâlniri intime cu soţia într-o cameră conjugală, în perioada în care el era urmărit penal în stare de arest preventiv.
Alexandru Uioreanu, fiul fostului președinte al CJ Cluj Horea Uioreanu, Alexandru, a obținut o decizie favorabilă la CEDO în procesul intentat statului român privind condițiile de detenție din a doua perioadă de arest preventiv.
CEDO a admis, marţi, plângerile fostului primar al Clujului Sorin Apostu, condamnat la închisoare pentru fapte de corupţie, în care acesta reclamă condiţiile rele de care a avut parte pe durata arestului preventiv, dar şi încălcarea dreptului la viaţă privată.