Deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreședinte al Comisiei pentru Sănătate, a declarat că, în mai bine de cinci ani de la inaugurarea Centrului de Cercetare Imogen, o componentă a acestuia nu a funcționat nici măcar o zi.
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) va demara un proiect pentru crearea unui Institut de Cercetare în Inteligență Artificială (ICIA), în valoare de peste 80 de milioane de lei.
UBB își menține în anul 2020 statutul de singura universitate din România prezentă în topul celor mai bune 500 universități din lume în domeniile fundamentale ale științelor economice, după accederea în premieră în acest clasament în 2019.
UBB își menține în anul 2018 statutul de cea mai bună instituție de învățământ superior din România în cercetarea din domeniul ”Economics”, conform clasamentului realizat anual de către Tilburg University (Economics Schools Research Ranking).
O echipă de cercetători de la un institut din Cluj-Napoca a iniţiat un proiect de extracţie a vitaminei C din pătrunjel, plantă care conţine de patru ori mai multă vitamină decât portocala, o astfel de soluţie de imunizare a organismului fiind mult mai ieftină.