Astăzi au fost trase la sorți partidele din 16-imile Cupei României, fază a competiţiei în care vor intra şi formaţiile din Liga 1. Potrivit tragerii la sorți CFR Cluj va întâlni formația Chindia Târgoviște, în timp ce Universitatea Cluj va disputa meciul împotriva formației Progresul Spartac.
Cel mai așteptat meci al etapei a 8-a a Ligii 1, cel dintre echipele CFR Cluj și FCSB, nu a adus nicio răsturnare de situație în clasament, cele două echipe remizând, la Cluj, scor 1-1.
După scurta pauză în care naționala României a disputat meciurile din Liga Națiunilor, Liga 1 revine în forţă. Derby-ul acestei etape va avea loc la Cluj-Napoca acolo unde cele mai bune două echipe ale campionatului, CFR şi FCSB, vor da totul pe teren pentru puncte și pentru a-și șterge rușinea după eliminarea din Europa League.
România este pentru a doua oară în 15 ani, în situația în care nu are nicio echipă calificată în cupele europene. Ladislau Boloni, fost selecționer al naționalei României și actual antrenor al belgienilor de la Antwerp, vorbeşte deschis despre probleme fotbalului românesc, inclusiv despre cele de la echipa CFR Cluj.
Transferul lui Julio Baptista a fost marea surpriză a perioadei de transferuri în Liga 1. Dar care este salariul extraordinar primit de brazilianul care a ajuns în România după ce nu jucase în ultimii doi ani?
După rușinea suferită în meciurile cu Dudelange, și după înfrângerea, pe teren propriu, cu Viitorul Constanța, CFR Cluj se adâncește într-o criză sportivă și de management.