Alin Minteuan, antrenor secund la CFR Cluj, a declarat, vineri, înaintea meciului de pe teren propriu împotriva echipei Corona, că speră ca echipa să câştige această partidă.
Aproximativ 100 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de fotbal dintre echipele „F.C. CFR 1907 Cluj-Napoca” şi „A.S.C. Corona 2010 Braşov”, care se va disputa luni.
Arpad Paszkany a scris o scrisoare deschisă pentru toţi suporterii echipei CFR Cluj. Pe aproape trei pagini, finanţatorul echipei de fotbal îi cheamă pe fanii CFR la meciuri şi le transmite toată stima celor care vin la stadion, dar scrie şi despre situaţia financiară.
Comitetul Executiv al FRF întrunit, miercuri, la Casa Fotbalului, a aprobat solicitarea selecţionerului Victor Piţurcă de amânare a meciurilor din cadrul etapei a şaptea, programate la 31 august.
Schimbarea de antrenor la CFR Cluj s-a oficializat astăzi. „Feroviarii“ au anunțat oficial despărțirea de Mircea Rednic și urmează să fie făcut public numele noului antrenor.