Proiectul de revitalizare a malurilor Someșului a atins un grad de realizare de 70%, potrivit reprezentanților Primăriei care au efectuat o vizită în teren. Până la finalul proiectului vor fi plantați peste 900 de arbori.
Proiectul metroului din Cluj pare să se concretizeze treptat. După semnarea contractului și elaborarea fazei de proiectare, șantierul va fi deschis în zona Sopor, nu în Florești.
Cele mai rezervate destinații de Paște sunt Brașov, Sibiu, Cluj-Napoca sau Oradea. Cele mai multe dintre rezervări au fost făcute în marile orașe ale României, în stațiuni balneare și la munte.
Răsăritul în viziunea generală este doar dispariția întunericului urmare apariției soarelui pe cer, însă prins la momentul potrivit poate crea o imagine desprinsă din basme.
Un tânăr german a revenit în România pentru prima oară după anii '90. Recunoaște că nu îi vedea cu ochi buni pe români, însă și-a schimbat opinia după o vizită în orașele din Transilvania.