Consiliul Județean Cluj, în frunte cu președintele Alin Tișe, insistă că nu are absolut nicio vină în eșecul proiectului Centrului de Management Integrat al Deșeurilor (CMID).
Prima probă a examenului de Bacalaureat, cea la limba și literatură română a trecut, iar subiectul cel de-al treilea subiect, care dă bătăi de cap elevilor, a fost unul accesibil, bazat pe comedie.
Deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreședinte al Comisiei pentru Sănătate, a declarat că, în mai bine de cinci ani de la inaugurarea Centrului de Cercetare Imogen, o componentă a acestuia nu a funcționat nici măcar o zi.
Administrația municipiului Galați a luat exemplul Clujului în ceea ce privește proiectul de bugetare participativă. Cum a fost implementat însă, nu este pe placul gălățenilor.