Forfotă mare la Bonţida cu câteva ore înaintea deschiderii festivalului Electric Castle. Comercianţii puneau berea la rece, organizatorii aranjau ultimele detalii, iar tinerii veniţi de la sute de kilometri s-au aşezat pe şezlonguri la intrare.
La câţiva metri de Poliţia municipiului Dej, acolo unde există şi un serviciu al Poliţiei Economice, în plin centrul oraşului, evaziunea fiscală este o pură realitate. Monitorul de Cluj a fost sesizat de comercianții din Dej, deranjați de concurenţa neloială pe care o practică un agent economic din oraş. El este acuzat de evaziune fiscală şi concurenţă neloială exercitată celorlalte firme care funcţionează legal pe raza municipiului Dej. Nu doar comercianţii s-au arătat deranjaţi, ci şi cumpărătorii care au reclamat lipsa bonului fiscal.
Lucrările de pe strada Memorandumului au afectat vânzările magazinelor de haine, dar și a patiseriilor. Oamenii sunt nemulțumiți de lucrările pe timp de vară care au început acum. Tuturor le este greu să intre în incinta magazinelor, iar cei care circulă cu transportul în comun sunt nemulțumiți și ei, deoarece stațiile s-au mutat.
Poliția Română efectuează controale, la nivel național, în principalele pieţe comerciale, pentru prevenirea și descurajarea evaziunii fiscale în domeniul comerţului cu peşte, carne și a produselor alimentare de sezon.
Poliţiştii din Câmpia Turzii au efectuat miercuri, 04 martie 2015, un control pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale, a comerţului ilicit, precum şi a abaterilor rutiere.