România a ajuns a doua cea mai mare piață din regiune în domeniul comerțului de produse farmaceutice, inclusiv online.
În contextul actual, al permanentei preocupări pentru gestionarea cât mai eficientă a timpului, comerțul online câștigă din ce în ce mai mult teren.
Poliţiştii clujeni au ridicat, în urma a cinci percheziţii, peste 5.000 de produse contrafăcute - ceasuri, brăţări, inele şi pandantive - cu o valoare de piaţă estimată la peste 350.000 de euro, care erau comercializate on-line.
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează percheziţii în cadrul unui dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunilor de contrafacere a unei mărci şi punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice.
Un IT-ist cu pasiune pentru filantropie a dezvoltat platforma BuyAndHelp.ro care intermediază achiziția produselor online, primind astfel comisioane care vor fi donate cauzelor sociale alese de utilizatori.
Amazon vrea să revoluţioneze comerţul cu un buton pentru cumpărături. Amazon Dash este un mic dispozitiv conectat la internet, de dimensiunile unui buton, care poate fi setat să comande un produs anume.