Antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că nu va demisiona de la formaţia ardeleană decât poate în momentul în care aceasta nu va mai avea şanse de calificare în grupele Conference League.
Dan Petrescu (54 de ani), antrenorul FR Cluj, a avut parte de o „conferință-fulger” după meciul tur cu Pyunik Erevan din runda 1 preliminară a Ligii Campionilor, încheiat la egalitate, 0-0.
Premierul României, Nicolae Ciucă, președintele Comitetului European al Regiunilor, Apostolos Tzitzikostas și primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, au făcut un schimb de opinii cu cetățenii în urma Conferinței privind viitorul Europei.
Centralizarea numărului de refugiați ucraineni din România se face în prezent prin tabele realizate la nivelul primăriilor. Acest sistem ar putea ridica probleme mai târziu legat de decontarea din bani europeni a sumelor acordate de Guvern, arată europarlamentarul Nicu Ștefănuță.
Primarul Emil Boc a participat marți la Conferința ministerială „Investiția în educație”, în cadrul dezbaterii „Care ar trebui să fie strategia Europeană pentru investiții de calitate în educație?”.
Secțiunea dedicată Conferințelor speciale din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu reunește, de-a lungul mai multor zile, întâlniri esențiale între personalități de marcă ale culturii românești și universale.