Deputatul USR Emanuel Ungureanu, care candidează la funcţia de preşedinte al Uniunii Salvaţi România, a declarat, sâmbătă, în prezentarea sa în faţa Congresului, că toţi cei din partid trebuie să aibă capacitatea de a-i atrage pe alţii mai buni decât ei şi de a le ceda locul.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a propus, la Colegiului Naţional al PMP, ca Partidul Mişcarea Populară să se numească doar Mişcarea Populară, afirmând că în această formaţiune nu trebuie să existe un singur curent de dreapta, adăugând că PMP va trebui să genereze soluţii pentru România.
Congresul extraordinar al Partidului Conservator (PC) a validat, vineri, fuziunea acestei formațiuni politice cu Partidul Liberal Reformator (PLR), pentru a crea noua formațiune - de centru dreapta, de factură liberală - care se va numi Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE).
Fostul președinte Traian Băsescu a venit la Congresul PMP, care are loc duminică la Palatul Parlamentului. PMP își va alege astăzi noua conducere a partidului, după ce Elena Udrea s-a autosuspendat. Singurul candidat la șefia partidului este Eugen Tomac. Băsescu a ajuns la congresul Partidului Mişcarea Populară, fiind întâmpinat cu ovaţii şi scandări de către delegaţii la congresul formaţiunii.
Marea majoritate a liderilor PSD "zic să se facă" un congres al partidului în acest an, dar există şi posibilitatea convocării ''oricând a unui consiliu naţional de analiză şi de lansare a unor proiecte politice", a afirmat, duminică, preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea.
În perioada 23 - 26 iulie, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca va fi gazda celui de-al XXX-lea Congres al Asociaţiei Europeană a Anatomiştilor Veterinari (European Association of Veterinary Anatomists), manifestare ştiinţifică de mare prestigiu organizată pentru prima dată în România.