Operaţia la care a fost supus copilotul Răzvan Petrescu, rănit în accidentul aviatic din Munţii Apuseni, a durat trei ore şi a fost finalizată cu succes, el urmând să rămână internat cel puţin o săptămână la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Cluj-Napoca.
Copilotul Răzvan Petrescu, rănit în accidentul aviatic din luna ianuarie din Munţii Apuseni, este supus, marţi, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Cluj-Napoca, unei noi intervenţii chirugicale la femurul stâng, unde nu s-a depus suficient calciu.
Trei dintre supravieţuitorii accidentului aviatic din Apuseni, medicii Radu Zamfir şi Sorin Ianceu şi copilotul Răzvan Petrescu, au urcat, sâmbătă, împreună cu cei trei salvatori ai lor şi cu localnici din comuna Horea, pe Dâmbul Bumbului, locul unde în 20 ianuarie a avut loc tragedia aviatică.
Răzvan Petrescu, copilotul avionului implicat în accidentul aviatic produs în Apuseni, a mers, luni, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca, pentru o radiografie la un picior, el întâlnindu-se, pentru prima dată după accident, cu doctorul Valentin Calu, aflat în trecere prin oraş.
Copilotul Răzvan Petrescu, rănit în accidentul aviatic din Munţii Apuseni, a venit în cârje, joi, la un control la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, medicii spunându-i că este nevoie de mai mult timp pentru "maturizarea osului" la piciorul stâng la care a fost operat.
Răsturnare de situaţie în cazul accidentului aviatic din Apuseni. Surse din cadrul anchetei spun că Adrian Iovan a fost găsit pe locul copilotului, imediat după tragedie. Deşi au trecut aproape două luni, încă nu s-a stabilit cu exactitate cine pilota avionul în momentul aterizării forţate. Potrivit unor informaţii, nu Adrian Iovan era cel care pilota avionul înainte de aterizarea forţată, ci copilotul Răzvan Petrescu.
Copilotul Răzvan Petrescu, rănit în accidentul aviatic din urmă cu o lună, petrecut în Munţii Apuseni, a fost externat, vineri dimineaţă, de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Cluj-Napoca, şi transportat cu o ambulanţă până acasă, la Râmnicu Vâlcea.
Medicii Valentin Calu şi Cătălin Pivniceru, de la spitalele bucureştene Elias, respectiv "Sf. Maria", vor fi externaţi marţi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca şi vor veni în Capitală cu un avion, au declarat oficiali ai spitalului clujean.