Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi și profesorul Adrian Papahagi au cerut duminică, pe rețelele sociale, ca Biserica Ortodoxă Română să celebreze Paștele odată cu catolicii și protestanții.
Comisiile juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dat aviz favorabil, marţi, cu majoritate de voturi, pentru candidatura la preşedinţia Autorităţii Electorale Permanente a lui Cristian Preda, decanul Facultății de Științe Politice.
Politologul Cristian Preda, decanul Facultății de Științe Politice și fost europarlamentar, este propunerea USR pentru funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente.
Decanul Facultății de Științe Politice a Universității din București, Cristian Preda, s-a pronunțat pe marginea conținutului științific al doctoratului ministrului de Interne, după o analiză minuțioasă: „Doctoratul lui Bode e maculatură”, notează Cristian Preda, și oferă o serie de argumente în acest sens.
Eurodeputatul Cristian Preda a anunţat, marţi, pe Facebook, că a aderat la PLUS, la invitaţia lui Dacian Cioloş, precizând că va sprijini candidaţii partidului pentru alegerile europarlamentare, însă nu se va înscrie în cursă.
Europarlamentarul Adina Vălean are cea mai scăzută prezenţă la voturile din plenul Parlamentului European în 2015 - dintre membrii români ai PE- 62,02%, în timp ce pe primul loc într-un top al prezenţei la vot a eurodeputaţilor români se află Cristian Preda, cu prezenţă de 99,37%. Europarlamentarul clujean Daniel Buda se află pe locul 5 în ce privește prezența la vot.
Europarlamentarul Cristian Preda a fost exclus din Partidul Mișcarea Populară (PMP) în urma unor acțiuni "care au lezat statutul Partidului Mișcarea Populară", a anunțat sâmbătă deputatul Clement Negruț, secretar general al PMP, la ședința Colegiului Național, susținută la Băile Tușnad, județul Harghita.
Europarlamentarul Cristian Preda a postat, sâmbătă, pe Facebook, o fotografie care îi înfăţişează pe Traian Băsescu, Adrian Papahagi şi Theodor Paleologu, într-un restaurant, după mitingul Mişcării Populare.