În perioada analizată, raportul euro/leu a avut o evoluţie mai agitată şi volume de tranzacţionare mai mari decât cele cu care era obişnuită piaţa în luna august.
După trei ședințe consecutive în care media monedei unice s-a situat sub pragul de 4,40 lei, iar aceasta a revenit pe creştere, evoluţia depreciativă fiind una generală pentru monedele din regiune.
După şase şedinţe consecutive de apreciere faţă de euro, ieri leul a înregistrat o uşoară corecţie negativă, moneda unică oprindu-se în apropierea pragului de 4,40 lei.
Cursul de referinţă publicat de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut vineri la 4,4295 lei/euro şi a atins cel mai redus nivel din ultimele opt luni, într-o piaţă cu rulaj redus şi unde cotaţiile s-au întors uşor sub 4,43 lei/euro după primele ore de tranzacţionare.
Ruleta care se joacă pe pieţele internaţionale, referitor la momentul în care Rezerva Federală americană va decide reducerea programului de relaxare cantitativă, care are o valoare lunară de 85 miliarde dolari, va continua să influenţeze evoluţia activelor considerate riscante, analiştii anticipând o volatilitate ridicată până spre finele anului.