Elevii din clasele din învăţământul primar, dar şi grupele din învăţământul preşcolar revin, luni, la cursuri, după ce au avut vacanţă în săptămâna 28 octombrie - 5 noiembrie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).
Adolescenții care încep cursurile la școală înainte de 08.30 sunt mai expuși riscului de a dezvolta probleme mentale din cauza unei calități scăzute a somnului.
Peste câteva zile vacanţa de vară se va încheia. Cu cât se apropie data începerii şcolii, unii copii devin tot mai neliniştiţi. Putem vorbi inclusiv de depresii în rândul elevilor.
Directorul sportiv al FC Steaua, Mirel Rădoi, va urma cursurile şcolii de antrenori din Republica Moldova, el precizând pe site-ul oficial al grupării bucureştene că nu a ales şcolarizarea în Italia, la Coverciano, pentru că i-ar fi ocupat mai mult timp.
În perioada 17-23 iulie a avut loc în Cluj unul din cele mai importante evenimente destinate liceenilor cu performanțe deosebite din țara noastră, „Creatori de Viitor – Champions United”.
Muzeul de Istorie al Universităţii Babeş-Bolyai organizează luni, 3 noiembrie 2014, de la ora 12, vernisajul expoziţiei foto-documentare „Datoria vieţii noastre: Universitatea Babeş-Bolyai la ceas aniversar”. Evenimentul va prilejui împlinirea a 95 de ani de la începutul învățământului superior clujean cu predare în limba română