Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât, marţi, suspendarea din funcţie, începând cu această dată, a lui Gabriel Năsui, judecător în cadrul Curţii de Apel Cluj, ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârşirea, cu intenţie, a unor infracţiuni.
Curtea de Apel Cluj a respins, vineri, cererea de eliberare din arest preventiv și cercetarea sub control judiciar formulată de primarul ales al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș.
Fostul preşedinte al CJ Cluj, Horea Uioreanu, a fost condamnat, joi, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii de foloase necuvenite.
Curtea de Apel Cluj a menţinut măsura arestării preventive în cazul primarului municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, avocaţii săi anunţând că vor încerca alte forme de atac după ce au contestat interceptările din dosar făcute cu telefonul denunţătorului.
Fondatorul MISA, Gregorian Bivolaru, va fi judecat la Curtea de Apel Cluj într-un dosar privind traficul de persoane, primul termen al procesului fiind stabilit pentru data de 10 mai.
Un concurs pentru ocuparea unei poziții de conferențiar universitar la Facultatatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj a fost anulat definitiv de către Curtea de Apel Cluj după ce s-a înregistrat un șir de grave nereguli.
Demisia ministrului Justiţiei, Tiberiu Niţu, a stârnit numeroase controverse în spaţiul public. O judecătoare de la Curtea de Apel Cluj consideră că toată discuţia despre demisia lui Niţu „nu miroase în regulă” şi a catalogat-o drept „halucinantă”.
Mai multe persoane au fost audiate în cazul dosarului deschis la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj referitor la incidentul aviatic petrecut joi pe aeroportul clujean, când o aeronavă Blue Air a ieşit de pe pistă la aterizare, au declarat, luni, surse judiciare.