Judecătorii Curţii de Apel Cluj au decis, vineri seară, reducerea pedepsei în cazul fiului preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, Alexandru, condamnat pentru trafic de droguri, de la 2 ani şi 6 luni, la 1 an şi 6 luni de închisoare cu suspendare şi au dispus punerea de îndată în libertate a acestuia.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a unui judecător de la Curtea de Apel Oradea acuzat de luare de mită şi a trei administratori de firme acuzaţi de trafic de influenţă, dare de mită şi cumpărare de influenţă.
Fostul prefect de Cluj, Călin Platon, condamnat în septembrie 2011 pentru ucidere din culpă la doi ani şi şase luni cu suspendare, a fost numit director interimar la Regia Autonomă a Drumurilor Judeţene Cluj. Numirea lui Platon în această funcţie a fost făcută de preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.
Curtea de Apel Piteşti a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de fostul poliţist Cristian Cioacă, condamnat la 22 de ani de închisoare pentru uciderea soţiei sale, Elodia Ghinescu.
Carmen Lador, mama lui Sergiu Biriş, fondatorul Trilulilu, rămâne în arest, după ce magistraţii Curţii de Apel Cluj au respins astăzi recursul la măsura arestării preventive luate de Tribunalul Cluj.