Primii absolvenți ai Universității Vârstei a III-a și-au luat rămas bun de la cursuri, sâmbătă, în cadrul unei festivități de absolvire desfășurată online.
Organizaţia GUILD a universităţilor europene, din care face parte şi Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, trage un semnal de alarmă în ceea ce priveşte investiţiile în resursa umană din ştiinţă şi cercetare.
Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB) ocupă prima poziție între universitățile românești, conform rankingului Leiden al universităților internaționale.
Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca amenajează o expoziţie-muzeu în Turnul Croitorilor, expoziţie care marchează tradiţia academică din oraş, începută în anul 1581.
Daniel David a vorbit despre experiența sa din primele trei luni de mandat, timp în care a trebuit să cârmuiască Universitatea Babeș-Bolyai pe timp de pandemie.