Educație

INTERVIU Daniel Funeriu: “Toată discuţia despre manuale din România este aberantă. Consumăm inutil resurse focalizându-ne pe calitatea manualelor în loc să ne focalizăm pe calitatea profesorilor”

Daniel Funeriu
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, care a realizat Legea Educaţiei Naţionale din 2011, pe bazele strategiei lui Mircea Miclea, explică, într-un interviu pentru Hotnews, de ce tema manualelor (iată, cele mai multe nu vor ajunge la timp pentru începerea anului şcolar şi vom avea manuale şi la sport şi dirigenţie) este falsă şi că doar profesorul este cel care face diferenţa în actul predării, subliniind că sistemul de educaţie ar trebui să se focalizeze pe pregătirea cadrelor didactice.

Politică

Renunță Elena Udrea la PMP?

Preşedintele PMP Elena Udrea a anunţat luni că, ”cel mai probabil”, nu va mai candida la funcţia de preşedinte al formaţiunii, la congresul partidului, din luna februarie.

Actualitate

Dosarul Microsoft: La ce presiuni a fost supus fostul premier Emil Boc

Un martor din dosarul licenţelor Microsoft susţine că fostul şef al Fujistsu România ar fi demarat un lobby intens la foşti demnitari, pentru ca firma controlată de el să câştige noile contracte, lobby-ul fiind făcut de Dorin Cocoş şi Gheorghe Ştefan la Emil Boc, Daniel Funeriu şi Valerian Vreme.


Actualitate

ACUZAȚIILE care li se aduc celor nouă foști miniștri: abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani

Potrivit unui raport făcut public de Direcția Națională Anticorupție (DNA) cei nouă foști miniștri sunt acuzați de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani în cazul Programului „Sistem Educaţional Informatizat” şi respectiv pentru proiectul ce a vizat licenţierea Microsoft.

Ultimele Stiri

abonare newsletter
banners