Aparatura medicală performantă despre care procurorii susţin că ar fi aparţinut Institutului de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca şi pe care medicul Mihai Lucan ar fi folosit-o ilegal în clinica sa privată aparţine, de fapt şi de drept, profesorului, scrie magistratul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti în motivarea deciziei prin care a respins arestarea preventivă.
Primarul Emil Boc susţine că este “foarte relaxat” în ceea ce priveşte contractul de concesiune pentru realizarea clinicii Lukmed, acesta afirmând că l-a ajutat pe medicul Mihai Lucan “cu ce l-a ajutat legea”.
Medicul Mihai Lucan a făcut o anchetă proprie pentru a afla cine dă informaţii din interior anchetatorilor. A reuşit astfel să afle că există un dosar, dar şi numele procurorului care strângea probe, cu 6 luni înainte ca informaţiile să devină publice, potrivit stirileprotv.ro.
Medicul Mihai Lucan a declarat luni, referindu-se la jurnalul găsit de procurori asupra sa, că mai are o agendă şi că nu este nimic secret, negând totodată informaţiile conform cărora ar fi intenţionat să îl abordeze pe şeful DIICOT.
Procurorii au descoperit asupra medicului Mihai Lucan, în seara în care a fost audiat la sediul DIICOT, un jurnal în care acesta avea notat că fosta sa avocată trebuia să facă pentru a-l proteja un sistem relaţional format din procurori, judecători şi angajaţi SRI, dar şi detalii din viaţa procurorului de caz, au precizat surse judiciare.
Medicul Mihai Lucan este cercetat sub control judiciar într-un dosar de delapidare cu un prejudiciu de peste 1 milion de euro. Procurorii DIICOT îl acuză pe cunoscutul urolog care i-a operat, printre alţii, pe Ion Iliescu, Emil Boc şi Alexandru Arşinel, de „căpuşarea" Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal, pe care l-a condus timp de aproape 10 ani, în favoarea clinicii private a familiei.
Procurorii DIICOT au pus sub acuzare alti patru medici de la Institutul de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca, în dosarul în care este vizat și profesorul Mihai Lucan.