România este „o lume a Răsăritului”, un Răsărit „foarte puţin iubitor de democraţie”, este de părere vicepreşedintele Academiei Române Răzvan Theodorescu.
Un popor trăiește prin limbă, amintiri și emoții comune. Un stat există prin interese și proiecte comune, fie bunăstarea, securitatea etc.. Istoria nu iartă pe nimeni și ne arată că atunci când slăbește liantul social, comunitățile, oricât ar fi de mari și de puternice, se destramă și se prăbușesc. Iar una dintre cele mai importante forme de agregare socială, în opinia mea, este încrederea. Încrederea în forțele proprii, încrederea de a fi și de a face împreună.
Pentru că a luat (și ține) în captivitate statul român, pentru că folosește democrația pentru a instaura dictatura mediocrității și a bunului plac, pentru că profită odios de slăbiciunea opoziției și de buimăceala societății, pentru că provoacă României daune ireparabile, de imagine și de substanță, pentru că nu a existat niciodată o asemenea batjocură la adresa demnității și funcției publice, PSD va plăti scump, poate chiar „cu viața”.
Am tot mai clar impresia că în România lucrurile o iau înapoi, că pașii progresului sunt iluzorii și că trebuie să socotim bine unde suntem și încotro ne îndreptăm.
“Noi suntem dominaţi de o mentalitate care vine din comunism, statul trebuie să facă, statul trebuie să ne dea, statul să aibă grijă de noi”, a declarat primarul Emil Boc la deschiderea Cluj Business Days care a avut loc miercuri dimineaţa.
Fenomenul ''Piața Universității'' a debutat la 22 aprilie 1990, când, în urma mitingului electoral organizat de PNȚCD în Piața Aviatorilor, manifestanții constituie o baricadă și se ia hotărârea de a nu părăsi piața.
