A avut loc dezbaterea pentru emiterea acordului de mediu în vederea construirii drumului expres de legătură dintre A3, zona Turda, și DN1, zona Tureni.
Monitorul de Cluj vă ține la curent cu noutățile pe toată durata ședinței consiliului local de luni, în care va fi dezbătut studiul de fezabilitate pentru metrou și tren metropolitan.
Primarul Emil Boc a declarat că taximetrele vor putea circula în Cluj-Napoca doar pe acele benzi dedicate mijloacelor de transport cu trafic redus de autobuze.
A avut loc dezbaterea alternativei finale a proiectului metroului, în vederea obținerii avizului de mediu. În cadrul dezbaterii, șeful de proiect al primei magistrale a prezentat mai multe detalii legate de metroul din Cluj.
Proiectul de reamenajare a Pieței Mărăști propune noi spații verzi, parking-uri și piste pentru biciclete. În ceea ce privește traficul, vor apărea sensuri unice, precum și benzi dedicate transportului public.
Vineri, 15 octombrie, la ora 16.00 va avea loc dezbatarea alternativei finale a proiectului metroului, în vederea obținerii avizului de mediu, anunță reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca. Clujenii interesați pot lua cuvântul.
O petiție prin care se cere o consultare reală a clujenilor cu privire la metrou a fost inițiată, aceasta fiind adresată lui Florin Cîțu, Cristian Ghinea, Emil Boc, Ursula von der Leyen, Frans Timmermans și Margrethe Vestager.