Economie

Proiecte finalizate cu succes și finanțate prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 în Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest

Amenajare zonă de recreere în cartierul „Între Lacuri” din municipiul Cluj-Napoca
Prin intermediul fondurilor europene, România s-a dezvoltat şi continuă să se dezvolte în diverse domenii: de la creșterea gradului de accesibilitate a zonelor rurale și urbane prin modernizarea drumurilor județene, creșterea eficienței energetice în clădiri publice sau private până la impulsionarea dezvoltării locale prin conservarea și valorificarea patrimoniului cultural și a identității culturale.

Economie

Dezvoltarea economică a României devine tot mai inegală. Suntem pe primul loc în UE

România se situează pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte inegalităţile dintre regiuni, motiv pentru care Universitatea Babeş-Bolyai organizează zilele acestea la Cluj o conferinţă în cadrul căreia zeci de specialişti din diverse ţări ale lumii vor discuta soluţiile şi politicile practicate la nivel mondial pentru nivelarea acestor discrepanţe.

Actualitate

Care sunt condiţiile necesare pentru o dezvoltare regională adecvată?

Aeroporturile şi dezvoltarea regională sunt strâns legate una de cealaltă. De asemenea, finanţarea publică a aeroporturilor nu trebuie să fie făcută în detrimentul altor investiţii, acestea sunt concluziile Congresului European al Administrațiilor Locale la care a participat directorul Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj, David Ciceo.

Ultimele Stiri

abonare newsletter
banners