Membrii grupării evazioniste din dosarul cărnii alterate au pus în pericol sănătatea cetăţenilor, produsele comercializate de aceştia având destinaţii multiple, a declarat vineri consilierul procurorului şef al DIICOT, Mihail Udroiu.
Procurorii DIICOT au descoperit că "Mafia cărnii" a livrat produse alterate nu doar unei firme specializată în mâncare fast-food, ci şi unor unităţi spitaliceşti.
Şeful Direcţiei Sanitare Veterinare Cluj, Nicolae Pivariu, este suspectat în dosarul de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de peste 15 milioane de euro, şi punere în circulaţie de carne alterată, acesta fiind audiat de miercuri noapte la DIICOT, potrivit unor surse judiciare.
Oficiului European de Luptă Antifraudă al Uniunii Europene (OLAF) a transmis zilele trecute, către DIICOT şi DNA, o listă cu 70 de parlamentari şi europarlamentari români implicaţi în deturnare de fonduri europene
Membrii reţelei din dosarul "Mafia cărnii" racolau persoane fără posibilităţi materiale care, în schimbul unor sume modice, erau de acord să fie înfiinţate societăţi comerciale pe numele lor, se arată în referatul DIICOT, conform căruia 41 de persoane sunt urmărite penal în acest caz.
Zece persoane au fost arestate în dosarul de evaziune fiscală şi punere în circulaţie de produse din carne alterată. Printre ei se află şi Sorin Seleşiu, unul dintre patronii firmei Michelangelo din Cluj-Napoca, care a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Zece persoane implicate în dosarul de evaziune fiscală și punere în circulație de produse din carne alterată au fost arestate preventiv, în urma a două decizii luate de Tribunalul București și Curtea de Apel București.
Mircea Olimpiu Lucaciu, şeful Serviciului Inspecţii din cadrul Direcției Sanitară Veterinară și Siguranța Alimentelor Cluj, este urmărit penal de DIICOT, sub acuzația că i-a anunțat pe evazioniști de faptul că magazinele unde se vindeau produse din carne alterată urmau să fie controlate de procurori.