Horea Uioreanu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, a declarat, miercuri, la ultimul termen al dosarului său de la instanţa supremă, că este nevinovat şi că s-au făcut presiuni asupra sa să spună lucruri compromiţătoare despre oameni politici, printre care Theodor Meleşcanu, Liviu Dragnea, Victor Ponta, Crin Antonescu şi Ioan Rus, dar a refuzat să colaboreze cu procurorii DNA. Decizia definitivă în dosarul lui Uioreanu va fi pronunţă în 21 decembrie.
DNA a hotărât să prelungească controlul judiciar în cazul viceprimarului municipiului Cluj-Napoca, Horvath Anna, acuzată de trafic de influenţă, aceasta anunţând că va ataca, joi, decizia în instanţă.
Tribunalul București a decis, joi, arestarea preventivă pentru 30 de zile a adjunctul șefului Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Cluj, Doru Ioan Popescu, acuzat că a primit mită pentru a ajuta doi candidați să promoveze un concurs de angajări în cadrul instituției.
Deputatul Adrian Gurzău a recunoscut că a făcut trafic de influență pe lângă conducerea Autorității de Supraveghere Financiară în favoarea lui Angela Toncescu, care dorea să fie numită în funcția de președinte al Consiliului de Administrație a societății de asigurare-reasigurare Carpatica Asig.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a fost citat joi la DNA Ploieşti în dosarul în care fostul lider liberal Vasile Blaga este urmărit penal. Procurorii anchetează modul în care a fost finanțat partidul pe care l-a condus în perioada 2009-2012. Acest caz este ultimul dintr-un lung şir de dosare în care fostul premier a dat cu subsemnatul la DNA în calitate de martor.
Fostul premier Emil Boc a părăsit sediul DNA Ploieşti după mai mult de o oră de audieri în calitate de martor în dosarul în care Vasile Blaga este cercetat sub control judiciar pentru trafic de influenţă, el spunând că a răspuns la întrebări privind ”procedurile de organizare şi funcţionare din partid şi din guvern”.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, dar și foștii miniștri ai Economiei, Adriean Videanu și Ion Ariton, sunt așteptați joi la sediul DNA Ploiești, aceștia fiind citați în dosarul în care fostul lider liberal Vasile Blaga este urmărit penal.