Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a propus patru tipuri de Bac pentru viitoarea lege a educației. În trei dintre acestea, matematica este eliminată.
Structura sistemului de învățământ va fi modificată, potrivit propunerii făcute vineri de ministrul Educației Ecaterina Andronescu. Prima schimbare va fi redenumirea clasei pregătitoare. Aceasta se va numi ”clasa întâi”.
Criza meseriașilor se resimte din plin în câmpul de muncă de când Ecaterina Andronescu a desființat școlile profesionale. Sau, mai degrabă, le-a înlocuit cu licee tehnologice, unde elevii sunt obligați să obțină bacalaureatul. Din acest motiv elevii sunt tot mai puțini. Ministrul Educației a declarat că nu a desființat niciodată Școlile de Arte și Meserii.
Proiectul a fost lansat pentru dezbateri publice cu directorii școlilor să se vadă dacă Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a ”se mai justifică”, fiind considerată, mai spune ministrul ”o evaluare intermediară”. Asta în condițiile în care, de anul viitor, învățământul obligatoriu va fi extins cu încă trei ani, de la grupa mare până la clasa a XII-a.
Ministrul Educației caută să reducă abandonul școlar, una dintre cele mai mari probleme actuale în ceea ce privește învățământul românesc. Prima soluție este aceea de a muta școlile profesionale la sat. Ideea însă nu este bine privită de către profesori.