Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca a lansat „Platforma Umanistă”, o iniţiativă menită să scoată ştiinţele socioumane din „conul de umbră” în care se află în urma evoluţiilor tehnologice şi a prioritizării ştiinţelor dedicate naturii.
Pata Rât, groapa de gunoi a Clujului și locul unde trăiesc aproximativ 1.500 de romi, ar putea avea în viitorul apropiat o „mini” grădiniță, un loc unde copiii născuți aici ar putea avea o șansă la educație.
Senatorul PSD Vasile Dîncu cere amânarea prezentării legilor educației în coaliție și în Guvern, despre care spune că au nevoie de „o serioasă revizie”.
„Credeți că lui Dumnezeu îi pasă de clădiri?”, s-a întrebat sâmbătă, la inaugurarea sediului Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea de pe strada Borhanciului 44 din Cluj-Napoca, predicatorul Norbert Zens, trezorierul Diviziunii adventiste Inter-Europene.