Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu” anunţă deschiderea unui nou concurs pentru 34 de burse oferite elevilor de liceu, studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor, în anul şcolar şi universitar 2019-2020.
Cheltuielile unei familii cu educaţia s-au majorat în trimestrul I din 2019 cu 25,37%, faţă de trimestrul I din anul precedent, potrivit datelor comunicate de Institutul Naţional de Statistică.
Studiul PwC European Private Business Survey exprimă statistic strigătul disperat al fiecărui angajator: NU GĂSIM PERSONAL CALIFICAT nicăieri în Europa de Est.
România ar putea pierde 40% din populație, în special cea activă, în scenariul în care migrația intra-UE s-ar dubla. Asta arată cel mai recent raport al Comisiei Europene.
Clujeanul Mircea Miclea, fost ministru al Educației, a explicat marile diferențe dintre educația din Finlanda și cea din România, care fac ca sistemul românesc de învățământ să rămână încă departe de rezultate pentru majoritatea copiilor.
Starea sistemului de Educație este considerată drept rea de 57% dintre participanții la Barometrul de opinie publică al Academiei Române și foarte rea de 21,3% dintre respondenți.
Întrebaţi care ar trebui să fie prioritățile Uniunii Europene pentru următorii ani, tinerii din România au răspuns în primul rând îmbunătățirea educației și a formării, inclusiv libera circulație a studenților, elevilor și ucenicilor, în al doilea rând îmbunătățirea sănătății și bunăstării şi pe locul al treilea combaterea sărăciei și a inegalităților, potrivit celui mai recent Eurobarometru publicat de Comisia Europeană.