Jurnalista Emilia Șercan a reacționat miercuri la decizia Comisiei de etică a Universității Babeș-Bolyai privind teza de doctorat a ministrului Lucian Bode (PNL).
„Analiza tezei de doctorat a lui dr. Lucian Bode de către Universitatea „Babeș-Bolyai” va fi testul de integritate și transparență al UBB, așa cum analiza tezei de doctorat a lui Victor Ponta a fost un test major pentru Universitatea din București”, semnalează jurnalista Emilia Șercan.
Lucian Bode ar fi comis o formă de plagiat de care și elevilor de gimnaziu le este rușine: traducere cuvânt cu cuvânt de pe Wikipedia, potrivit analizei realizate de USR.
Jurnalista Emilia Șercan, prezentă luni la deschiderea anului universitar la o facultate din Cluj, a vorbit despre lipsa integrității academice, arătând că aceasta își are originea în universități. Jurnalista a remarcat că problema plagiatului devine tot mai mult „o chestiune politică”.
Luni, 3 octombrie, începe noul an universitar pentru studenții din Cluj. La un departament din cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, invitatul special va fi jurnalista de investigații Emilia Șercan.
Emilia Șercan consideră că pedeapsa de închisoare cu suspendare pentru foștii șefi ai Academiei de Poliție care au amenințat-o cu moartea este inechitabilă. Aceștia au hărțuit-o chiar și în instanță, susține jurnalista.
Adrian Iacob și Mihail Marcoci, fostul rector și fostul prorector la Academia de Poliție, au fost condamnați definitiv, joi, la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul șantajării jurnalistei Emiliei Șercan.
Cazul de hărțuire a jurnalistei de investigație Emilia Șercan va fi monitorizat îndeaproape de Comisia Europeană, a anunțat vicepreședinta Věra Jourová.