Comisia Europeană a aprobat 11 proiecte din România, în valoare de 500 de milioane de euro. O parte din bani vor ajunge şi în judeţul Cluj şi se vor duce pentru finalizarea faimosului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor (SMID).
Cea mai recentă situaţie oficială de la Ministerul Finanţelor arată cam câte miliarde de euro a atras România ca fonduri europene şi câte a plătit la bugetul blocului comunitar în cei 10 ani de la aderarea ţării la Uniunea Europeană.
Consiliul Judeţean Cluj anunţa cu surle şi trâmbiţe restaurarea din fonduri europene a Castelului Banffy din satul Răscruci. Până când ansamblul monument istoric va putea fi vizitat de turişti, mai trebuie trecut un hop: birocraţia sau etapa hârtiilor.
La 1 octombrie 2011 se semna contractul de finanţare pentru proiectul european „reţea de staţii de self-service de închiriere de biciclete” (proiectul Cluj Bike sau Bike Sharing) cu termen de finalizare luna august 2013. Primăria Cluj-Napoca a anunţat în noiembrie 2016, finalizarea proiectului.
Ansamblul monument istoric Castel Banffy din satul Răscruci va fi restaurat din fonduri europene şi din fondurile Consiliului Judeţean Cluj, valoarea investiţiei ridicându-se la 4,5 milioane de euro.
Ceea ce trebuia să fie o lucrare de un an şi jumătate, s-a transformat într-o telenovelă care s-a întins pe 8 ani de zile. Drumul turistic Răchiţele-Ic-Ponor este gata de inaugurare. 8 ani de zile le-au trebuit autorităţilor judeţene şi constructorilor să asfalteze 20 de kilometri de drum. O poveste despre lucrări date pe prietenii şi care pun în pericol siguranţa traficului rutier, despre licitaţii cu cântec, bani decontaţi pe lucrări imaginare, prejudicii imense pe care nimeni nu este interesat să le recupereze. Nici măcar DNA-ul!
Fondurile structurale care intră în România „se întorc afară, pentru că utilajele de care avem nevoie ca să facem proiectele nu le producem noi”, iar proporţia scurgerii externe este de 60%, a declarat vineri, la Bucureşti, europarlamentarul român Cătălin Ivan.