Mişcarea Populară şi Forţa Civică discută săptămâna aceasta despre proiectul fuziunii. Popularii aşteaptă decizia definitivă a tribunalului privind înfiinţarea lor ca partid, pentru că aceştia ar vrea ca Forţa Civică să facă pasul spre ei, şi nu invers. Astfel, discuţiile privind realizarea fuziunii vor începe în funcţie de decizia Justiţiei în această problemă.
Preşedintele FC, Mihai Răzvan Ungureanu, va propune săptămâna viitoare conducerii partidului "eventualitatea fuziunii" între FC şi Mişcarea Populară şi a declarat că intenţionează să aibă discuţii "de prospecţie" pentru o colaborare cu UDMR.
Forţa Civică Cluj speră în sprijinul colegilor din Opoziţie pentru a iniţia o moţiune de cenzură împotriva Guvernului, obţinut însă individual nu la nivel de grupări politice.
Fostul preşedinte al PDL Emil Boc consideră că partidul trebuie să se concentreze "pe atacul la USL", care "face gafe după gafe în actul de guvernare", şi nu pe excluderi interne.
Organizaţia de Tineret şi Studenţi Forţa Civică (OTSFC) organizează, astăzi, de la ora 22.00, ȋn Cluj şi ȋn alte 20 de oraşe o acţiune de comemorare a victimelor accidentului rutier din Muntenegru.