Aderarea completă a României la Spațiul Schengen poate deveni un obiectiv greu de atins în contextul rezultatelor alegerilor legislative din Austria. „Cu siguranță, perspectiva aderării nu este mai bună acum”, spune analistul politic George Jiglău.
Liderii PSD şi PNL vor anunţa la ora 19,00 decizia în privinţa organizării alegerilor din acest an. Analiștii politici atrag atenția asupra oportunității unei alianțe între cele două partide din coaliția de guvernare.
Pentru că ne apropiem de alegerile prezidențiale iar anul acesta s-a pus din nou în discuție necesitatea introducerii votului electronic, am fost zilele trecute la un debate, la Cluj-Napoca, exact pe acest subiect.
Potrivit specialiștilor, există paralele între scandalul de la Caracal, care a terorizat România și cel din clubul Colectiv, care a avut loc în urmă cu aproape patru ani.
Odată ce împlinesc 18 ani, tinerii au dreptul să voteze și tot mai mulți dintre ei vor își exercite acest drept pentru a face o schimbare. Cu toate acestea, prezența tinerilor la urne este un subiect dezbătut de multă vreme, iar procentele indică dezinteresul lor față de vot și de viitorul țării.
Clujenii au ieşit în stradă, în a patra duminică la rând, de data aceasta pentru a transmite un altfel de mesaj, mai degrabă pentru a marca o victorie şi a atrage atenţia că rămân vigilenţi la tot ceea ce se petrece pe scena politică, subliniază politologii clujeni.
Monitorul de Cluj a adresat mai multor “actori” ai mediului cultural, universitar şi civic clujean, o întrebare simplă: "De ce aţi considerat necesar să vă manifestaţi nemulţumirile în stradă?"
Emil Boc a demotivat alegătorii pentru că a ales să nu-şi facă aproape deloc campanie: “Ştiam că eu ies, nu are rost să mă agit, evident că m-aţi ales, vă mulţumesc” - o posibilă declaraţie a primarului interpretată de analişti.