Reprezentanţii Centrului pentru Studiul Democrației (CSD) consideră că unele modificări privind legea finanţării partidelor sunt „de salutat“, însă sunt însoțite de noi reglementări care sunt în contradicție cu spiritul legii și bunele practici internaționale.
România a fost catalogată la un miting din Budapesta drept „Statul Islamic al Uniunii Europene”. MAE constată situația într-un comunicat de două rânduri, la solicitarea Monitorul de Cluj.
Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) din cadrul UBB Cluj primește, în aceste zile, mai exact joi şi vineri, vizita unei delegații a Comisiei Centrale Electorale (CEC) a Republicii Moldova.
Comisia de Cod Electoral a aprobat săptămâna aceasta mai multe propuneri în ce priveşte legea electorală. Acestea urmează să treacă prin plenul Parlamentului, astfel că la următoarele alegeri s-ar putea să votăm altfel decât până acum. Cum comentează însă politologii aceste modificări?