Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, liderul PNL, a transmis, luni, un mesaj cu ocazia Zilei Imnului Naţional.
Electric Castle a venit cu o nouă provocare. Un norocos va putea să câștige un abonament la ediția din anul 2025.
Ziua imnului naţional al României – „Deşteaptă-te române!”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848 - este sărbătorită, anual, la 29 iulie, dată la care, în anul 1848, imnul a fost cântat pentru prima dată oficial în Râmnicu Vâlcea.
Nici Rusia, nici Belarusul par să nu mai suporte Imnul Europei, în condițiile în care rețeaua de socializare Facebook a decis eliminarea unui conținut audio în care era redată Oda Bucuriei.
O ceremonie publică are loc vineri, 29 iulie, în Piața Mihai Viteazu din Cluj-Napoca, cu ocazia Zilei Imnului Național. Urmărește manifestarea LIVE.
Ziua imnului naţional al României - „Deşteaptă-te române!”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848 - este sărbătorită, anual, la 29 iulie.